Boala parondontală, cunoscută popular sub denumirea de “parodontoză”, este de fapt o reacţie inflamatorie a ţesuturilor de susţinere a dinţilor, constituite din gingie, os maxilar şi ligamente parodontale, la stimuli în general infecţiosi.

Trebuie ştiut că dinţii sunt fixaţi în osul maxilar într-o cavitate numita alveola dentară. Între peretele extern al dintelui şi peretele intern al alveolei dentare nu există un contact direct ci o reţea de ligamente (fibre) denumite ligamente parodontale, alcătuite dintr-un ţesut elastic special care fixeaza dintele în interiorul acestei alveole.Elasticitatea acestor ligamente face ca aceasta reţea de conectare să funcţioneze ca un amortizor de şocuri, oferind dintelui o fiabilitate crescută în timp. Parodontita (boala parodontală) afecteaza în primul rând aceste fibre, care se distrug, antrenând si resorbţia (disparitia) osoasă din jurul dinţilor pâna când acestia devin mobili şi nu îsi mai pot îndeplini funcţia.

Principalul motiv pentru care aceste ligamente sunt distruse este atacul infecţios realizat de microorganismele care se dezvoltă în tartru şi placa bacteriană prezente la acest nivel. De multe ori, tartrul este acoperit de gingie care se umflă şi îl maschează, astfel că singura metodă eficientă pentru a nu avea această problemă este detartrajul şi igienizarea profesională la medic odată la 6 luni minim, însoţită de igiena personală realizată prin periaj, aţă dentară, completată cu utilizarea unei ape de gură sau, mai nou, prin duşurile bucale din comerţ.

Trebuie înţeles că odată cu înaintarea în vârstă aceste ligamente, precum şi osul maxilar, suferă oricum un proces de degenerescenţă, dar în cazul bolii parodontale acest proces este mult accelerat, existând şi situaţii ereditare, din păcate foarte greu de controlat, cum este parodontita juvenilă.

De asemenea, este foarte important să înţelegem că această afecţiune nu este vindecabilă, ci doar controlabilă, în sensul că medicii pot obţine anumite amelorări, şi în principal pot să întârzie evoluţia bolii, dar totul depinde de momentul în care ne prezentăm la medic. Cu cât ne prezentăm mai târziu cu atât este mai dificil de tratat şi controlat, uneori chiar imposibil.

Tratamentul constă în îndepărtarea tartrului şi a ţesuturilor infectate din cauza prezeţei acestuia şi a plăcii bacteriene. Acest obiectiv poate fi atins prin:

După îndepărtarea tartrului subgingival şi a ţesutului de granulaţie, în anumite cazuri, defectele osoase rămase(zone de lipsă osoasă) se pot umple cu substanţe speciale care au rolul de a stimula creşterea osoasă (Ex: adiţie de Bio-Oss).