Remodelarea feţei prin lipoaspiraţie Remodelarea feţei prin lipoaspiraţie este o intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează surplusul adipos din zona feţei. Cele mai bune rezultate ale intervenţiei au fost obţinute la nivelul zonei submentoniere şi al gâtului. Poate fi, astfel, corectată bărbia dublă, de exemplu. Pregătirea preoperatorie pentru remodelarea feţei Investigaţiile recomandate pentru intervenţia de remodelare a feţei prin lipaspiraţie sunt: hemograma (stabilirea numărului de globule albe şi roşii), coagulograma (capacitatea de coagulare a sângelui), glicemia, ureea, VSH-ul, transaminazele, bilirubinemia, electrocardiograma şi măsurarea tensiunii arteriale. Un rol foarte important îl are stabilirea numărului de trombocite. Trombocitele sunt mici elemente solide prezente în sânge care contribuie la procesul de coagulare. Astfel, în cazul apariţiei unei hemoragii, de exemplu, trombocitele se adună, formând un cheag şi ajutând la oprirea hemoragiei. Valoarea normală a trombocitelor este cuprinsă între 150 000 şi 300 000 /mm cub. Atunci când valoare acestora scade, riscul de sângerare al vaselor sanguine creşte. Nivelul ridicat al trombocitelor, pe de altă parte, produce o coagulare accentuată, împiedicând circulaţia în vase. Stabilirea stării de sănătate la nivel cardiovascular este, de asemenea, foarte importantă. Din acest motiv medicul chirurg recomandă efectuarea unei electrocardiograme. Înainte de operaţie, pacientului îi va fi măsurată şi tensiunea arterială. Înainte de anestezie, este necesar ca toate afecţiunile pacientului să fie echilibrate, pentru a nu exista complicaţii. Procedura chirurgicală de remodelare a feţei prin lipoaspiraţie Intervenţia chirurgicală de lipoaspiraţie facială constă în extragerea surplusului adipos. Operaţia este, în general, efectuată sub efectul anesteziei generale. Medicul chirurg se va folosi de nişte canule fine care vor fi conectate la un sistem vacumatic. Se poate utiliza şi laserul pentru lipoaspiraţia feţei. Uneori, pentru ca rezultatele obţinute să fie foarte bune, medicul poate recurge şi la o tehnică de reîntinerire, cum ar fi liftingul facial, de exemplu. Posibile complicaţii ale remodelării feţei Complicaţiile care pot să apară în urma acestei intervenţii sunt, în general, rare şi minore. În cazuri extrem de rare au apărut unele neplăceri precum hematomul, seromul, modificări temporare a sensibilităţii pielii în zonele în care s-a intervenit sau mici denivelări tegumentare. Perioada recuperatorie după remodelarea feţei După operaţie pacientul va purta un garment special, care va putea fi îndepărtat după o perioadă de 3-6 săptămâni. Activităţile obişnuite vor putea fi reluate după aproximativ 72 de ore, în funcţie de amploarea intervenţiei. Activităţile de birou vor putea fi reluate după şapte zile, iar cele care presupun un efort fizic excesiv, după o lună. Disconfortul local apărut după intervenţie poate fi redus prin medicaţie antialgică care va fi administrată sub controlul medicului chirurg plastician şi anestezist. |