Tipuri de kinetoterapie In practica, pot intra in discutie doua tipuri de kinetoterapie: de recuperare: se adreseaza pacientilor care, in urma unor boli sau traumatisme, pierd din eficienta functiilor organismului, acestea diminuandu-se. Scopul kinetoterapiei de recuperare este acela de refacere a acestor functii, prin miscare; profilactica: se realizeaza din doua motive esentiale –preventiv, pentru a se mentine starea de sanatate a pacientului, sau pentru a impiedica o boala sa se cronicizeze. Se poate spune ca in kinetoterapie, accentele principale se pun pe ingrijirea preventiva atat a adultilor, cat si a copiilor, si pe recuperarea unor functii importante ale organismului. Kinetoterapeutii utilizeaza tehnici care au ca scop imbunatatirea fizica generala. De astfel, numerosi medici le recomanda pacientilor kinetoterapia, in conditiile in care acestia urmeaza deja un tratament clinic. Kinetoprofilaxia terapiei prin miscare Kinetoprofilaxia pe care terapia prin miscare o propune presupune trei forme majore: primara: caracterizata prin faptul ca se utilizeaza exercitiile fizice, tehnici si metode cu scopul de preventie a unor boli; secundara: are rolul de a preveni complicatii ale unor boli cu care pacientii se confrunta deja; tertiara: are rol preventiv, reducand pana la eliminare riscul ca in cazul unor boli sa apara sechele care se pot manifesta prin dizabilitati motorii sau/si psihice. |