SERVICIUL OPERATIONAL Adresa: Calea Victoriei nr. 19, sector 3 Telefon: 021 / 314.15.37; Fax: 021/ 314.15.37 Sef: Comisar-sef de politie Marinescu Iulian Serviciul Operational din D.G.P.M.B. are urmatoarea structura: - Compartiment Organizare Misiuni şi Resurse; - Compartiment Coordonare, Monitorizare Misiuni; ATRIBUTIII. Organizează la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, măsurile de asigurare şi menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere cu ocazia desfaşurării manifestărilor publice (mitinguri, marşuri, pichetelor de protest, protestelor individuale, activităţilor cultural sportive, meciurilor de fotbal, activităţilor comemorative, promoţionale, pe timpul vizitelor oficiale ale unor demnitari români si străini, manifestărilor naţionale, recepţii, acţiuni protocolare etc.), întocmind diferite documente în acest sens (telexuri de informare, Dispoziţii, Note de Măsuri, Planuri de acţiune sau Planuri Generale de Măsuri). II. Coordonează şi monitorizează modul de punere în aplicare a Dispoziţiilor şi Notelor de Măsuri emise de comanda Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi efectivele angrenate pe timpul desfăşurării misiunilor poliţieneşti de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere, cu ocazia activităţilor mai sus menţionate, precum şi modul de soluţionare a evenimentelor înregistrate cu această ocazie. III. Desfăşoară activităţi de cooperare cu alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciului Român de Informaţii, în vederea stabilirii tuturor detaliilor privind misiunile şi asigurarea, potrivit competenţelor, a măsurilor de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere cu ocazia organizării acestora. IV. Transmiterea dispoziţiilor şi a notelor de măsuri la subunităţile competente teritorial în vederea asigurării misiunilor poliţieneşti de menţinere a ordinii publice şi a siguranţei rutiere pe timpul desfăşurării unor evenimente şi acţiuni stradale care implică un număr mare de participanţi. V. Efectuează recunoaşteri în teren, premergător manifestaţiilor publice şi sprijină unitaţile de jandarmi cu informaţii (pe care le primeşte şi de la subunităţi) pentru asigurarea, menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi siguranţei rutiere, cu ocazia desfăşurării acestora. VI. Analizează in profunzime şi cu obiectivitate situaţiile apărute cu ocazia desfăşurării manifestărilor publice sau a altor activităţi la care au fost angrenate subunităţi din cadrul D.G.P.M.B. şi stabileşte măsuri pe care le prezintă spre aprobare conducerii instituţiei, în vederea punerii în aplicare pentru îmbunătăţirea situaţiei operative. VII. Estimează, premergător misiunilor din competenţa poliţiei, forţele şi mijloacelor poliţieneşti care vor fi angrenate în misiuni specifice de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere, zilnic, pe teritoriul Municipiului Bucureşti. VIII. Participă (prin ofiţeri din cadrul serviciului) din partea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la şedinţele Comisiei de Ordine Publică, pentru stabilirii detaliilor privind desfăşurarea manifestaţiilor publice pe teritoriul de competenţă şi avizare a acestora. IX. Tine evidenţa manifestaţiilor publice desfăşurate pe teritoriul Municipiului Bucureşti şi trimestrial întocmeşte o notă de analiză, conform dispoziţiilor în vigoare. X. Cu ocazia organizării unor evenimente de mare amploare, activităţile desfăşurate de subunităţile D.G.P.M.G. angrenate , vor fi coordonate, atât din teren, cât şi din punctul de comandă operativ ce va fi organizat în cadrul serviciului. XI. Reprezintă, în limita delegărilor primite, D.G.P.M.B., în relaţiile cu alte instituţii cu atribuţii în asigurarea şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi cu autorităţile publice sau administrative, respectiv S.P.P., S.R.I., Prefectura Municipiului Bucureşti, P.M.B., I.S.M.B., Patriarhia Română, etc. XII. Asigură transmiterea dispoziţiilor conducerii D.G.P.M.B., pe linia de muncă, pentru toate structurile din subordine, în vederea aplicării măsurilor de menţinere a ordinii publice şi siguranţei rutiere, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii, precum şi informarea de îndată cu privire la problemele deosebite apărute în planul ordinii şi siguranţei publice |