Palatul Stirbey este unul dintre cele mai elocvente exemple ale arhitecturii romantice prezent în România în perioada realizării sale, reşedinţa familiei Ştirbey fiind situată în centrul parcului.

        Singura informaţie privind realizarea palatului se regăseşte pe latura vestică: anul 1864; iar deasupra, literele A-B-S, semnificând numele lui Alexandru Barbu Ştirbey, sunt încrustate în centrul unui cerc accentuat de patru arce cu profilatură gotică.

        Stilul gotic este  prezent discret la exterior şi mai nuanţat în interior, cu accente decorative ce se înscriu în paleta largă a căutărilor romantice din arhitectura europeană şi românească a secolului al XIX-lea, articulând simplitatea generală a tratării, care conferă un caracter particular acestei clădiri.

        La parter, în salonul central, s-au păstrat ferestre şi uşi cu tocurile originale din lemn masiv de stejar, cu decoraţii goticizante, grinzi de lemn, şemineul din marmură albă de Carrara, pereţii placaţi integral cu lambriuri de lemn şi decoraţii clasicizante.

        Palatul a trecut prin mai multe etape de construcţie, iar în perioada postbelică, sub îndrumarea arhitecţilor Robert Voll si Agripa Popescu, a fost obiectul unor reparaţii, refaceri si restaurări ale diferitelor elemente ale faţadelor şi ale interioarelor.