Oncologia reprezinta domeniul de studiu al medicinei care se ocupa cu cercetarea, diagnosticarea si tratarea cancerului. Literatura medicala de specialitate aminteste de peste 100 de tipuri de afectiuni oncologice, insa numarul de complicatii de acest tip este intr-o continua crestere. Simptomatologia in cazul problemelor oncologice este una foarte variata. Exista tipuri de cancer care evolueaza in mod exploziv, din topul celor mai agresive forme numarandu-se: cancerul de pancreas, cancerul hepatic, cancerul pulmonar, cancerul esofagian si cancerul de stomac. La polul opus, cel al afectiunilor oncologice mai putin agresive, dar la fel de grave, se afla: cancerul de prostata, cancerul tiroidian, cancerul testicular si melanomul. In ciuda credintei populare, bolile oncologice sunt vindecabile, gratie evolutiei tehnologiei medicale. Factorul decisiv in aceasta privinta este reprezentat de faza in care este depistat cancerul. Majoritatea tipurilor de cancer aflate in faza I, tinute sub observatie, se trateaza in cazul in care se intervine cu un tratament specific asupra lor. Efectuarea unor examene periodice este singura modalitate prin care cancerul poate fi depistat inca din faza I, intrucat unele afectiuni oncologice nu prezinta simptome, ceea ce-l face pe bolnav sa le descopere mult prea tarziu. Rata mortalitatii este direct proportionala cu numarul de persoane care nu obisnuiesc sa-si efectueze teste periodice de sanatate. |