Practic dansul din anul 2001. Pe parcursul celor 9 ani am practicat mai multe stiluri de dans şi sporturi de stradă ca: Breakdance, Streetdance, Parkour, Crump, etc. Dansul m-a învăţat să fiu mai comunicativ şi mai prietenos cu cei din jurul meu, dar în acelaşi timp mi-a conturat caracterul, m-a ambiţionat şi m-a învăţat respectul faţă de muncă, implicare şi corectitudine. Cel mai mult am practicat breakdance şi streetdance. De-a lungul timpului am format două trupe de breakdance, trupa SynCronyc Crew şi trupa SUSPECT Crew, trupe cu care am reuşit să luăm 6 titluri de Locul 1 pe judeţul Sibiu la diferite festivaluri de dans, iar cu trupa SUSPECT Crew care este activă şi în prezent, am participat la diferite concursuri de tip B-boy Contest, ultima competiţie de acest gen, respectiv “We Funk”, fiind singura competiţie de dans stradal desfăşurată la Sibiu în anul 2010. Din 2009, în cadrul Şcolii de Dans şi Dezvoltare Sportivă "Ritmic" am început să învăţ şi alte stiluri de dans din sfera dansurilor standard şi latino, pentru a-mi lărgi orizontul în dans şi pentru a putea compune coregrafii de streetdance cât mai elaborate şi deosebite. Din dansurile nou abordate de mine, cele care mi-au făcut o impresie deosebită sunt bachata, tangoul şi valsul. |