Tratam cu succes boala parodontala, care duce la pierderea dintilor, prin combinarea procedurilor non-chirurgicale (incluzand terapie LASER) cu cele chirurgicale minim invazive si regenerative de ultima ora (aditii de os, regenerare osoasa ghidata, regenerare tisulara ghidata). Pe scurt, boala parodontala este o afectiune des întâlnita si serioasa, ce necesita un tratament complex. Acesta începe cu o diagnosticare foarte atenta si minutioasa, care scoate în evidenta cauzele afectiunii si ghideaza întregul protocol terapeutic, complet personalizat. În cadrul acestui diagnostic complex, analizam în mod special cauza microbiologica a afectiunii, relevând placa bacteriana si componenta ei. În functie de gravitatea bolii, tratamentul poate fi chirurgical sau nu. Succesul tratamentului de tip chirurgical in boala parodontala este asigurat de utilizarea tehnicilor microchirurgiei parodontale, efectuate sub magnificatie (microscop si lupe), cu instrumentar specific acestui tip de chirurgie minim invaziva si LASER. Când situatia o impune, folosim tehnici moderne de sedare constienta (inhalosedare) cu monitorizare avansata a functiilor vitale. Pentru succesul pe termen lung, pacientii sunt de la început instruiti în vederea mentinerii unui foarte bun control al placii bacteriene, care este monitorizat si înregistrat periodic. |