CAROL DAVILA, medic roman de origine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra, infiintand, in 1857 Scoala nationala de medicina si farmacie.

Datorita activitatii sale au luat fiinta in tara noastra o serie de societati stiintifice:

• „Societatea medicala” (1857)
• „Societatea de cruce rosie” (1876)
• „Societatea stiintelor naturale” (1876),

precum si doua reviste medicale:

• „Monitorul medical” (1862)
•  „Gazeta medicala” (1865)

In razboiul pentru independenta (1877-1878) a condus serviciul militar al armatei.

Constructia Facultatii de medicina a fost complet terminata si inaugurata in ziua de 12 octombrie 1903 cand s-a facut si inaugurarea statuii lui Carol Davila, asezata in fata facultatii. Initiativa ridicarii unui monument al lui Davila a fost luata la primul congres medical national care a avut loc la Bucuresti in octombrie 1884. Statuia, opera valoroasa a lui Carol Storck, a fost turnata in bronz in atelierele Scolii de arte si meserii din Bucuresti.

Inaugurarea edificiului facultatii inseamna o data importanta in evolutia invatamantului medical din Bucuresti. Noul local a adus mari imbunatatiri in functionarea laboratoarelor si organizarea lucrarilor practice, precum si in intreaga activitate didactica. El a adapostit pentru o vreme si o parte a sectiei de farmacie.

Cu toate greutatile intampinate, Scoala nationala de medicina si farmacie s-a dezvoltat treptat, si la 12 noiembrie 1869, a devenit posibila infiintarea Facultatii de medicina din Bucuresti, care si-a deschis cursurile in ziua de 22 noiembrie 1869. A fost prima facultate de medicina in cadrul Universitatii din Bucuresti, si, totodata, pe terotoriul tarii noastre; prin ea stiinta medicala a reusit sa se impuna, atat in tara cat si peste granite.

Printre profesorii de seama care au contribuit la dezvoltarea invatamantului in Facultatea de medicina din Bucuresti, se numara alaturi de Carol Davila, Iacob Felix (1832-1905), fondatorul scolii de igiena, cu preocupari de medicina generala, Alexandru Marcovici (1835-1886), initiatorul clinicii medicale; Nicolae Turnescu (1819-1890) si Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), intemeietorii clinicii chirurgicale, Zaharia Petrescu (1841-1901), fondatorul terapeuticii medicale; Alexandru Sutzu (1837-1919), care pune bazele medicinii legale si ale psihiatriei.

Un eveniment important in orientarea terapeuticii si a farmaciei romanesti, l-a constituit apartia, la inceputul anului 1863, a primei Farmacopei romane. Un merit cu totul deosebit in realizarea acestei opere nationale l-a avut, in afara de initiatorul ei Carol Davila, eruditul farmacist Constantin C. Hepites (1804-1890), fost profesor la Scoala de medicina.

In 1873, are loc sustinerea primelor teze de doctorat la Facultatea de medicina din Bucuresti. Pana in 1888 se sustin, paralel cu tezele de doctorat, un numar de 19 diplome de licenta in medicina. Incepand cu anul universitar 1885, nu se mai admit in facultate studenti fara bacalaureat, iar dupa 1888 absolventii facultatii trebuie sa sustina o teza de doctorat, obtinand astfel titlul de doctor in medicina si chirurgie.

Un alt eveniment de seama in viata facultatii a fost crearea la 1 ianuarie 1875, din initiativa viitorului profesor Nicolae Manolescu (1850-1910), a Societatii studentilor in medicina din Bucuresti, care, initial, isi punea ca obiectiv imbunatatirea conditiilor de studiu.

Anul 1887 a marcat o noua etapa in dezvoltarea Facultatii de medicina din Bucuresti, si o data memorabila in istoria stiintei romanesti. In acel an, trei eminenti savanti au fost chemati ca profesori la conducerea unor catedre principale ale facultatii. Victor Babes (1854-1926), unul din marii bacteriologi si anatomo-patologi ai epocii sale; George Assaky (1855-1899), fondatorul scolii de chirurgie experimentala si Nicolae Kalinderu (1832-1902), eminent clinician, initiatorul orientarii anatomo-clinice in medicina romaneasca.

Dupa 1890, alti savanti completeaza corpul profesoral al Facultatii de medicina din Bucuresti; in 1895 este numit profesor de anatomie topografica si de clinica chirurgicala Thoma Ionescu (1860-1926), fondatorul chirurgiei moderne romanesti, inovator in domeniul rahianesteziei; in 1899, Gheorghe Marinescu (1863-1938), intemeietorul scolii romanesti de neurologie; in 1901, Ion Cantacuzino (1863-1934), bacteriolog si biolog, imunolog si epidemiolog, creatorul scolii romanesti de medicina experimentala.

Dupa primul razboi mondial, catedrele Facultatii de medicina sunt ilustrate si de alte personalitati de seama care au consolidat prestigiul facultatii. Printre acestia, amintim: profesorul Ion Nanu Muscel (1862-1938), clinician si creator de scoala; Anibal Theohari (1873-1933), creatorul terapeuticii experimentale si al balneologiei; profesorul Ernest Juvara (1870-1933), inovator in tehnica chirurgicala si instrumentala; profesorul Alexandru Obregia (1860-1937), care a ilustrat stiinta psihiatriei; profesorul Mina Minovici (1858-1933), creatorul si organizatorul stiintific al medicinii legale in Romania; Francisc Rainer (1874-1944), erudit anatomist si antropolog; Constantin I. Parhon, promotor al endocrinologiei si al biochimiei; Dimitrie Bagdasar (1893-1946), fondatorul scolii de neurochirurgie; Constantin Ionescu-Mihaiesti (1883-1962), reprezentant al scolii romanesti de microbiologie, organizator al practicii de producere a serurilor, unul din fondatorii Institutului „Dr. I. Cantacuzini”.

In 1898, Scoala de Farmacie devine sectie a Facultatii de Medicina, recunoscandu-i-se caracterul de institutie de invatamant superior. Ea functioneaza in aceasta situatie pe langa Facultatea de medicina pana in 1923, cand se infiinteaza Facultatea de farmacie, ca institutie separata, in cadrul Universitatii din Bucuresti. Un rol insemnat la crearea Facultatii de farmacie si la stimularea cercetarii stiintifice farmaceutice l-a avut profesorul Stefan Minovici (1867-1935).